Taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană


Lumina moale a serii de varã târzie cãdea peste Miin-chen, capitala bavarezã, aruncând umbre alungite asupra clãdirilor încãrcate cu ornamente si a scuarurilor largi, pavate cu piatrã, în înalturi, pe deasupra catedralei si bisericilor oraselor, o mare aurie de cupole si de cruci scapãrã sub ultimele raze ale asfintitului, în depãrtare, pe fundalul cerului, Alpii îsi profilau întunecat contururile crestate, piscurile lor acoperite cu nea sclipind în reflexe palide, trandafirii, stacojii si vinetii, care colorau amurgul.

Una câte una, luminile se iveau la ferestre, rãspunzând ca un ecou lumânãrilor care îsi pâlpâiau flãcãruile în felinarele de fier forjat însirate de-a lungul strãzilor.

Aerul cald mirosea dulceag, îmbãlsãmat de parfumurile pãtrunzãtoare ale cununilor de caprifoi si trandafiri revãrsate în cascadã peste balustradele balcoanelor. Un tumult de încântare plutea peste oras, huruitul trãsurilor si al faetoanelor alternând aci cu melodii si râsete taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană de pe terasele restaurantelor, aci cu soaptele de tainã ale îndrãgostitilor care se preumblau pe malurile râu-lui Isar, aci cu frânturile de conversatii ale mesenilor aflati la cinã în casele cu ferestre lãsate larg deschise, ca niste mreje gata sã capteze orice adiere, cât de trecãtoare.

La o depãrtare de trei mile de centrul orasului, pierdut printre alei serpuitoare si suburbii linistite, un canal lung de o milã despica în douã un parc cu vegetatie luxuriantã, înecat de tei, stejari si castani. La capãtul canalului, oglindindu-se ca o fantasmã în luciul întunecat al apei, se înãlta Palatul Nymphenburg, resedinta de varã a regilor Bavariei.

Pe fundalul noptii vãratice, ferestrele palatului strãluceau de luminã ca niste focuri în vâlvãtãi, vãpaia lor portocalie împrãstiindu-se peste curtea exterioarã, asternutã cu pietris, si învãluind santinelele în uniforme sclipitoare, care îsi fãceau încolo si încoace rondurile de strajã.

La fiecare câteva mij nute, o usã lustruitã, cu douã canaturi, a încãperii alãturate, se da în lãturi, tulburând veghea solitarã a bãrbatului si îngãduind o privire fugarã, dincolo de prag, asupra tapetelor din mãtase verzuie cu joc de ape-ape.

Romanii In Laboratorul European : 244 : Salariile Bugetarilor

Din când în când, printul mostenitor Maximilian, cel muncit de nelinisti, îsi abãtea privirile de la fereastrã si asculta cu atentie încordatã la doctorii si moasele care îi prezentau în rãstimpuri mici rapoarte despre travaliul sotiei sale.

Se scurgea încet, orã dupã orã, noaptea devenind tot mai lungã pentru printul care astepta cu înfrigurare venirea pe lume a primului sãu copil. Chinurile facerii în care se zbuciuma printesa de coroanã Mãrie erau o sursã de mare îngrijorare. Doar cu un an înainte, ea suferise un avort. Prin urmare, aceastã a doua sarcinã cãpãtase o însemnãtate deosebitã, atât pentru viitorii pãrinti, cât taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană pentru poporul bavarez. Asteptãrile tuturor se centrau exclusiv pe nasterea unui bãiat: numai un fiu avea sã asigure succesiunea la tron a dinastiei Wittelsbach pânã în secolul al XX-lea.

Luni, 25 augustla jumãtate de orã dupã miezul noptii, tipãtul viguros al pruncului risipi tensiunea acelor momente de neliniste: Mãrie adusese pe lume un bãiat sãnãtos, cu pãrul de culoare închisã si cu ochi negri, mostenitorul prezumtiv la tronul Bavariei. Bunicul nou-nãscutului, regele Ludwig I, a trimis imediat un comisel ca sã împãrtãseascã fericita veste si, în rãstimp de o orã, întreaga capitalã miinchenezã a fost desteptatã din somn de rãsunetul clopotelor si de bubuitul celor o sutã de salve de tun, vestind venirea pe lume a feciorului nãscut sã fie rege într-o bunã zi.

Sub boltile înalte ale sãlii, bogatã în fresce, arcade în stil baroc si ornamente aurite, familia regalã bavarezã si oaspetii ei, toti în picioare, urmãreau din priviri cum regele Ludwig se apropie agale de cristelnita cu lucrãturi de mare finete, din mijlocul imensei încãperi. Monarhul purta maiestuos pe bratele-i întinse o pernã de catifea pe care era taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană nepotul sãu de curând venit pe lume: de sub încretiturile mantiei ceremoniale de botez, din satin garnisit cu vechi horbote, pãstratã prin traditie în familia Wittelsbach, pruncul dãdea din picioruse Festsaal Ib.

Masca riduri gura mostenitor si printesa de coroanã aleseserã drept nasi pentru fiul lor un grup de oameni ilustri: alãturi de bunicul nou-nãscutului, Ludwig I al Bavariei, ei îi induseserã si pe unchiul lui, regele Otto al Greciei, si pe taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană bunicului, regele Friedrich Wilhelm al IV-lea al Prusiei, care venise special pentru acest prilej sãrbãtoresc de la Tegernsee, împreunã cu consoarta taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană, Elizabeth.

Arhiepiscopul ridicã încetisor pruncul, îl propti în în-i doitura bratului stâng si cu mâna grea de inele stropi cu apã sfintitã cãpsorul acoperit cu pãr moale ca puful, pe când îi dãrui solemn numele de botez: Otto Friedrich Wilhelm. Dupã câteva zile însã, regele Ludwig îsi rugã fiul si nora sã schimbe numele de botez al copilului.

ELIZABETH GILBERT Mănâncă, roagă-te, iubeşte

Date fiind aceste semne de bun augur, regele pretinse cã se cuvine ca, în o-noarea sa, nepotul sã-i primeascã numele. Ludwig al II-lea s-a nãscut într-o lume a opulentei si a privilegiilor, dar a crescut într-o strãlucitoare solitudine.

La vârsta de optsprezece ani, el s-a urcat pe tronul bavarez, un tânãr frumos, încântãtor, vrednic de admiratie, subjugând inimile supusilor sãi si insuflându-le sperante pentru o domnie glorioasã. Douãzeci si doi de ani mai târziu, chipesul Adonis devenise un mizantrop gras si buhãit, ascunzându-se de privirile iscoditoare ale curtenilor si compatriotilor într-o suitã de castele din ce în ce mai fantastice. Temându-se pentru siguranta financiarã a regatului si pentru stabilitatea politicã a Bavariei, membrii familiei sale si ai guvernului si-au unit fortele ca sã-1 înlãture printr-o loviturã de stat.

Nu ai cont? Aboneaza-te Citeste noutatile despre Sanatate Fii la curent cu cele mai actuale stiri din sfera sanatatii. Aici vei putea afla cele mai recente informatii legate de evolutia pandemiei de COVID din Romania, rata de infectare zilnica, rata de vaccinare la nivel national, certificatele de vaccinare, certificatul digital european, cele mai recente restrictiile sanitare adoptate in Romania, localizarea centrelor de vaccinare din tara, testele rapide si PCR, vaccinurile anti-COVID si ultimele noutati de la Institutul National pentru Sanatate Publica.

La o zi dupã detronarea sa silitã, i-a fost descoperit cadavrul, plutind printre trestiile de la malul lacului Starnberg, situat la periferia Miinchen-ului.

Perspectivele favorabile deschise de timpuriu, o datã cu suirea sa pe tron, si extraor-dinara-i frumusete, 1-au întruchipat în închipuirea poporului bavarez într-un erou romantic; refugiul lui în izolare, castelele somptuoase, plimbãrile nocturne cu sãnii aurite si moartea misterioasã 1-au transformat pe Ludwig al II-lea într-un mit modern.

Ludwig al II-lea s-a simtit stingher si strãin de lumea din jur. Crescut fãrã cãldurã sufleteascã, fãrã afectiune, a devenit distant, un tânãr necomunicativ, secãtuit din punct de vedere emotional, neobisnuit de detasat de viata cotidianã, în crema fata antirid ten uscat lui, îi aduceau alinare povestirile înflãcãrate despre viata la curtea de la Versailles a lui Ludovic al XlV- lea, legendele vechilor zei germanici si ale întunecatei istorii a teutonilor, precum si o întreagã lume de vise.

Detesta atât de mult propriu-i secol, propriu-i anturaj, încât îsi cãuta neobosit cele mai bune creme antirid pentru ochi într-o altã ambiantã, mai putin ostilã, una plinã de castele si de palate din granit si marmurã, unde putea retrãi gloria vremurilor apuse, populate nu cu figurile neprietenoase ale curtii de la Miinchen, ci cu fantomele lui Parsifal, Lo-hengrin, Ludovic al XlV-lea si a Mãriei Antoaneta.

Toate în jurul sãu, realitãtile pozitiei lui - presiunile politice si rãzboaiele cu Prusia, intrigile politicienilor bavarezi, neputinta de a fi monarh luminat în Bavaria - 1-au împins pe Ludwig tot mai mult spre aceastã lume a iluziilor si, băutură anti-îmbătrânire taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană fântână datã cu trecerea anilor, el a retezat aproape si ultimele legãturi cu societatea, cu tot ce se afla dincolo de pro-pria-i existentã rarefiatã.

Luptele sale cu Otto von Bis- mark, si curtenii care puneau piedici prieteniei lui cu Wagner, condamnarea de cãtre acestia a tendintelor sale lãuntrice spre solitudine si practicarea homosexualitãtii i-au strivit sufletul.

Neînteles si singuratic, victimã a împrejurãrilor si a propriului caracter, îsi cãuta refugiul într-un univers al închipuirii, în plimbãri la miez de noapte prin întunecatele pãduri bavareze, în tainice aventuri amoroase cu o serie de grãjdãri si soldati. Taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană susotea pe seama lui, era socotit nebun, se uneltea îm-potrivã-i si era trãdat - toate acestea fiindcã refuza sã se supunã convenientelor sociale si sã-si trãiascã viata asa cum se cuvenea, potrivit regulilor de conduitã.

Dar se pare cã nimic nu prevestise aceastã tragedie coplesitoare atunci când viitorul Ludwig al II-lea venise pe lume, în acea fermecãtoare searã de varã, întâmpinat cu bucurie si sperantã deopotrivã de cãtre familie si supusi.

Anul nasterii lui Ludwig,a consemnat, de asemenea, si un eveniment jubiliar: împlinirea a taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană de ani de domnie a bunicului sãu, regele Bavariei, prilej de parade strãlucitoare si treceri în revistã a trupelor, cu multimi cuprinse de emotie si baluri elegante, cinstind asadar cu mare fast aniversarea unui pãtrar de secol de la urcarea monarhului pe tron.

Prin nastere, pruncul atunci venit pe lume, era mostenitorul uneia dintre cele mai renumite dinastii regale din întreaga Europã, neamul VVittelsbach.

Ludwig I era al douãzeci si patrulea urmas în linie genealogicã a taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană si principilor- electori, care cârmuiserã în Bavaria, dar abia al doilea detinãtor al titlului de rege. Ca dinastie, coborâtorii din aceastã stirpe erau adesea sclipitori, având preocupãri artistice si fiind dãruiti cu o hotãrâre dârzã, strãlucitoare, de a reusi în tot ce întreprindeau, trãsãturã de caracter mostenitã pesemne de la strãmosul lor îndepãrtat, Carol cel Mare, încoronat la Roma ca împãrat al Sfântului Imperiu roman.

Sub stãpânirea Wittelsbachilor, Bavaria a prosperat si, încând dinastia a fost înlãturatã de la putere, tara lor - singura dintre statele germane conduse pânã atunci de kaizerul Wilhelm al II-lea - avea sã-si pãstreze un grad impresionant de autonomie în cadrul noii Republici de la Weimar. Dar, pasãmite, începuturile acestui neam au fost umile, cufundate în negura istoriei teutonilor. Wittelsbachii îsi trãgeau obârsia din vita Scheyernilor, o familie aristocraticã veche, care stãpânea un mic tinut autonom, situat lângã castelul lor de la Pfaffenhofen.

Aflând de un asemenea noroc, întrucât Wittelsbachii nu câstigaserã taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană puterea nici chiar prin luptã sau rãzmeritã, Otto von Scheyern si-a strâns toate bunurile si s-a mutat de la Pfaffenhofen în castelul Wittelsbach. A si preluat numele castelului, astfel nãscându-se o dinastie regalã. Desi cunoscut în istorie pur si simplu drept Ludwig Bavarezul, în culmea puterii sale, înel si-a arogat titlul de împãrat al Sfântului Imperiu roman.

Domnia sa a fost marcatã însã de necazuri: încercarea de a controla destinele Italiei 1-a adus în conflict cu Papa loan al XXII-lea, care, în disperare de cauzã, 1-a excomunicat pe Ludwig si a încercat sã-i revoce rangul imperial si celelalte demnitãti. Totusi, Ludwig s-a dovedit a fi mult mai viclean pentru a cãdea taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană intrigilor Vaticanului: si-a adunat o ostire imensã, a mãrsãluit în fruntea ei trecând Alpii si 1-a mazilit pe stingheritorul Papã.

Dupã aceea, de-a lungul veacurilor, catolicii Wittelsbachi s-au aflat într-un permanent antagonism cu Sfântul Scaun pe tema problemelor influentei religioase si ale politicii de stat. Familia si-a câstigat regatul de-abia îndupã ce detinuse sute de ani titlurile de duce si principe-elector. Dar succesele proaspãt încoronatului rege nu s-au sfârsit cu amintita legãturã matrimonialã cu familia împãratului francez, întrucât Maximilian I si-a cãsãtorit si celelalte fete cu taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană la fel de distinsi.

Elizabeth, ca sotie a sefului familiei Hohenzollern, a devenit regina Prusiei; Mãrie s-a mãritat cu regele Saxoniei, Caroline cu împãratul Franz I al Austriei, iar Sophia, printr-o întorsãturã destul de complicatã a evenimentelor, 1-a luat în cãsãtorie pe propriu-i nepot, mostenitorul tronului austriac, devenind astfel nora propriei sale surori, Caroline.

De fapt, în ceea ce-i priveste pe Wittelsbachi, acest grad extrem de incestuos al cãsãtoriilor între consângeni reprezenta de multã vreme un mod de viatã, în ciuda excentricitãtilor vizibile cauzate adesea de asemenea înrudiri. Bavaria reprezenta cel mai întins tinut, hotãrnicit de ampla buclã descrisã de Alpii colturosi de-a lungul frontierei tiroleze si înglobând Franconia, pãrti din Suabia, precum si albiile serpuitoare sãpate de Dunãre si de râurile Inn si Isar.

Cea mai mare parte a pãmântului era arabil. Gospodãrii tãrãnesti se rãsfirau pe zonele colinare si pe câmpiile nesfârsite dinspre nord, mãrginite de pãdurile întunecate ale Boemiei si Prusiei. Masca de fata cu ulei de ricin si bicarbonat sud, lacuri si smârcuri mocirloase se asterneau în depresiuni, sfârsindu-se brusc în Alpii amenintãtori.

La fiecare câteva mile, cãtune si sate Se inmãnuncheau în jurul bisericilor vãruite, durate în stil rococo, cu domuri în formã de bulb. De-a lungul si de-a latul tãrii, clãdiri medievale cu picturi în fresce si scuaruri pavate cu piatrã vibrau de ecoul Evului Mediu timpuriu din istoria Europei, aspectul lor sumbru taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană înviorat de frontoane bogat sculptate si de o horbotã de flori strãlucitoare revãrsatã din vase de pãmânt, tot timpul verii.

Cele patru milioane si jumãtate de trãitori populau Bavaria sub stãpânirea Wittelsbachilor. Multi erau tãrani, harnici si truditori, oameni simpli, legati de pãmânt si devotati celor douã forte care le guvernau viata: influenta laicã a dinastiei Wittelsbach si puterea spiritualã a Bisericii Catolice.

Domnul Adrian Gurzău : "Pe fondul mitei de la Hidroelectrica, solicit audit cu privire la consecinţele intrării în insolvenţă voluntară a acestei companii" În cazul mitei de la Hidroelectrica cei de la Partidul Naţional Liberal îşi iau o revanşă pe corupţie faţă de cei de la Partidul Social Democrat. Prea numai cei din PNL se plimbau pe la procurori şi prin faţa Justiţiei, deşi cu toţii, cei din Uniunea Social Liberală, aparţin aceluiaşi grup infracţional organizat, care în vara anului au încercat să dea o lovitură de stat în România. Despre mită, numai de bine, este treaba procurorilor şi judecătorilor să se ocupe de borfaşi, în afara jocurilor politice.

Pe la mijlocul secolului al XlX-lea, ascensiunea protestantismului a subminat autoritatea traditionalã a Romei asupra popoarelor germanice, aproape o treime din acestea convertindu-se la Biserica Luteranã. Dar chiar asa, traditia catolicã a rãmas adânc taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană ales în Bavaria: sãrbãtorile crestinesti si posturile erau tinute de ambele pãrti ale populatiei, fiecare sat se fãlea cu o troitã închinatã sfântului protector si asezatã la margine de drum, iar calendarul liturgic domina zilele si lunile existentei umane.

Religia catolicã si puterea regalã au chezãsuit o atmosferã de stabilitate într-o lume aflatã în rapidã schimbare, cei mai multi bavarezi rãmânând credinciosi cu trup si suflet idealurilor perpetuate de-a lungul secolelor de vietuire în general linistitã: biserica, tronul, familia si patria.

Desi regatul era înconjurat din toate pãrtile de alti membri ai Confederatiei germane, bavarezii tindeau în ansamblu sã priveascã celelalte state co-asociate la Deutscher Bund cu un anume grad de neîncredere, ceea ce reflecta atitudinile xenofobe larg rãspândite atât în provincie cât si la orase.

Miinchen-ul era, în veacul al XlX-lea, un amalgam bizar de vechi si modern.

Un paradox: Când energiile regenerabile se ieftinesc, electricitatea se scumpește!

Vizitatorii erau deseori frapati de dicotomia Munchen-ului, întrucât în ciuda clãdirilor frumoase si a faimei academice si culturale, urbea încã mai pãstra ceva mai mult decât o simplã notã provincialã. Aceasta putea fi lesne perceputã gratie bâlciurilor de pe strãzi, unde tãranii din satele învecinate veneau sã-si vândã produsele la tarabe improvizate, cãrutelor trase de cai care aglomerau arterele centrale si bulevardele, precum si distractiilor usor burgheze din berãrii, cu fanfare zgomotoase si dãntuitori tirolezi.

Aceste elemente contrastante confereau capitalei bavareze un taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană aparte, întru totul diferit de atmosfera oarecum sumbrã si apãsãtoare, predominantã în orasele învecinate, Viena, la sud, si Berlinul, mult mai departe, la nord. Miinchen-ul fusese întemeiat în veacul al Xl-lea ca loc de azil al Bisericii Catolice. Datoritã pozitiei sale geografice în centrul Europei, Miinchen-ul s-a gãsit adeseori în calea armatelor invadatoare atât dinspre nord, cât si dinspre sud.

elvețiană joia grăsimilor anti-îmbătrânire

Drept urmare, a fost în dese rânduri ocupat de puteri strãine, jefuit si ars de austrieci, italieni si suedezi, precum si de olandezi si francezi. Mãrginind periferia orasului, apele repezi ale râului Sar unduiau pe lângã parcuri si grãdinile palatelor; râul era traversat de poduri de piatrã, înfrumusetate cu motive ornamentale, strãjuit de cheiuri de granit si flancat de strãzi largi, umbrite de siruri falnice de tei cu crengile împreunate ca un pãienjenis.

In zilele cu cer limpede, Mimchen-ul oferea cãtre sud o perspectivã magnificã a Alpilor învecinati. Vânturile de la munte se abãteau peste oras, aducând o oarecare usurare în verile cu zãpusealã jilavã si în toiul iernilor cu ploi reci ca gheata si ninsori care-i fãceau pe locuitori sã dârdâie de frig.

Armonizându-se cu linia crestelor proiectate în depãrtare, conturul capitalei pe cerul dominat de vârfuri de clopotnitã si de cupole reflecta credintele catolicã si protestantã, adânc înrãdãcinate în sufletul bavarez. Miinchenezii iubeau plãcerile, cea mai mare dintre acestea fiind savurarea berii, bãuturã preferatã a întregului oras.

La orice orã din zi si din noapte, pe timp de iarnã si de varã, oamenii se adunau fie în taverne si grãdini- restaurante, fie în cluburi private, cu peretii lambrisati, si-n baruri la modã, pentru a închina o halbã cu bere proaspãtã. Taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană traditionalã stabilea 4500 fr elveția anti-îmbătrânire legãturã comunã între toate clasele sociale, de la aristocratie pânã la tãrãnime.

Bârfe, zvonuri, cele mai recente vesti, discutii de familie puteau fi auzite în aceste vetre de întrunire, îndrãgostitii îsi dãdeau întâlnire aici, pentru a sãrbãtori vreun eveniment, afaceristii pentru a încheia un târg si a fixa, dupã calendar, datele tranzactiilor, iar politicienii, pentru a le vorbi alegãtorilor si a-i convinge.

La sfârsitul zilei, cu totii se simteau bavarezi, sufleteste legati prin loialitatea fatã de patrie, coroanã si bisericã. La mijlocul veacului al XlX-lea, Mimchen-ul a cãpãtat o înfãtisare si o individualitate în întregime impuse de taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană aflat pe atunci la putere, regele Ludwig I.

Om cu mare sensibilitate artisticã si intelectualã, monarhul nutrea de mult timp o dragoste sincerã pentru arta si arhitectura Greciei antice. Wittelsbachii manifestaserã totdeauna un interes pãtimas fatã de artele frumoase, servind drept protectori ai ilustrilor artisti si arhitecti din epoca lor, iar Ludwig nu fãcea exceptie. Curând dupã urcarea pe tron înel si-a mãrturisit intentia de a transforma Miinchen-ul în cel mai însemnat punct de atractie turisticã din întreaga Germanie.

Citeste noutatile despre Sanatate

Limitând drastic risipa de la curte si trãind cumpãtat, a reusit sã economiseascã aproape douãzeci de milioane de guldeni din lista civilã, subsidii anuale alocate de buget pentru cheltuielile de întretinere a familiei regale. Cu aceste fonduri, laolaltã cu banii obtinuti de la tezaurul de stat si cu geniul arhitectului Leo von Klenze, Ludwig a preschimbat virtual capitala alpinã într-o a doua Atena. De pe un piedestal de piatrã minutios sculptat, statuia ecvestrã din bronz a regelui contempla lunga si maiestuoasa Ludwigstrasse.

La capãtul bulevardului se înaltã impunãtorul sãu Siegestor, un Arc de triumf copiat dupã modelul celui ridicat la Roma în cinstea împãratului Constantin.

Dincolo de aceastã constructie monumentalã, se întinde Schwabing, centrul universitar, însufletit de studentii strânsi ciopor pe terasele cafenelelor si în berãrii sau aplecati deasupra cãrtilor în Biblioteca bavarezã de stat, cea mai mare institutie de acest fel din Germania. Muzicantii cântau la colturile strãzilor, iar pe marginea fântânilor si în scuarurile pavate cu cãrãmidã reduce ridurile taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană natural plastici schitau si pictau peisajele medievale ce li se desfãsurau generos dinaintea ochilor.

Konigsplatz, o piatã largã, pietruitã, era dominatã de douã falnice monumente arhitectonice, ridicate la porunca regelui. Pe o laturã, se situa Propileea, o imensã poartã taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană marmurã, reprodusã dupã Propileele Acropolei ateniene. Peste drum de aceasta, sub forma unui grandios templu, von Klenze construise Gliptoteca, muzeu dedicat pretioasei colectii regale de antichitãti grecesti si romane.

Noua Pinacotecã era mai cu seamã rezer-vatã pentru expunerea operelor create de pictorii de curte obisnuiti, pe când Vechea Taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană gãzduia marea colectie a familiei Wittelsbach, întemeiatã în secolul al XVI-lea de cãtre ducele Wilhelm al IV-lea.

cea mai buna crema de fata pentru barbati

Miinchen-ul a devenit sub domnia lui Ludwig I un oras al spatiilor largi si taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană grãdinilor cochete, amenajate si îngrijite ca la carte. Parcul avea deci mtinderi vaste de gazon, diverse specii de arbori deco-rativi si câteva lacuri artificiale, cel mai mare dintre ele, Kleinhesseloher See, fiind folosit vara pentru înot si Plimbãri cu barca, iar în timpul iernii, pe gheatã, pentru Patinaj. Mai presus de orice, Miinchen-ul era o capitalã regalã, iar în centrul metropolei se taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană Residenz, palatul Wittelsbachilor.

Ansamblu eterogen de clãdiri, extinse de-a lungul veacurilor de nenumãrati duci si principi-e-lectori succedati la domnie, Residenz reprezintã un amestec ciudat de stiluri arhitectonice - romanesc, gotic, taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană italian, baroc, rococo bavarez, precum si neoclasic si Empire, preferate de Ludwig I.

A devenit palat regal în secolul al XV-lea, când ducele Wilhelm al V-lea a adãugat noi aripi la structura deja existentã si si-a stabilit resedinta acolo, împreunã cu întreaga suitã, în urmãtoarele douã sute de ani, Wittelsbachii au ridicat pe domeniul coroanei o pereche de capele si o alta de teatre, anfilade de încãperi, sãli de bal si galerii taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană artã, taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană pe la mijlocul veacului al XlX-lea, când Residenz cuprindea aproape cinci sute de camere, dispuse pe o suprafatã de câtiva acri, în jurul a nouã curti interioare.

Residenz reprezenta o comoarã de diverse stiluri arhitectonice, de decoratiuni interioare executate cu minutiozitate, de opere artistice fabuloase. Dincolo de curtile prevãzute cu arcade si coloane, taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană fântâni arteziene si încâlcite partere de flori, cultivate cu cimisir, trona o lume a luxului orbitor, într-un colt al palatului se afla celebrul Altes Residenztheater, clãdit de renumitul arhitect de curte din secolul al XVIII-lea, Francois Cuvillies.

Teatrul era o plãsmuire în stil rococo, în culori albe, aurii si purpurii, decorat cu cariatide, heruvimi, ghirlande împletite asimetric si brocarturi de catifea, o ambiantã intimã pentru balete si concerte. Mozart a avut loc la Altes Residenztheater însi Wittelsbachii au continuat traditia de a gãzdui între zidurile magnificei clãdiri si alte compozitii muzicale scrise la comandã regalã. Sãlile de dans si de receptii, saloanele si camerele de primire se înlãn-tuiau ticsite cu splendide mobile frantuzesti, încrustate cu cochilii si sidef, decorate cu bronz aurit.

Podelele erau rafinat parchetate cu mozaic în medicament anti-imbatranire alcãtuite din bucãtele de lemn de trandafir, palmier pitic, mahon si abanos, dispuse în forme geometrice; deasupra acestor suprafete sclipitoare, policandre din argint, bronz si portelan, suflate cu aur, picurau în delicate prisme de cristal care scanteiau viu în lumina miilor de lumânãri.

Aceste încãperi vibrau de istorie: aici, Papa Pius al Vl-lea fusese gãzduit în secolul al XVI-lea ca oaspete al familiei Wittelsbach; Mãria Antoaneta si suita ei de douã sute si cincizeci de însotitori poposiserã peste noapte, în timpul nefericitei cãlãtorii spre Franta, pentru oficierea nuntii cu delfinul Ludovic; si mai târziu, Napoleon plãnuise, în mijlocul acestor splendori poleite, campaniile sale militare cãtre sud.

Apartamentele de lux, douãsprezece dintre cele mai frumoase încãperi, fuseserã ornamentate în stil rococo bavarez de Frantois Cuvillies, Josef Effner si Johann Baptist Zimmermann; stucaturile rafinate, pardoselile cu mozaic si intarsii, decoratiunile suflate cu aur si mobilierul sculptat erau de o incomparabilã strãlucire.

Ga-leria strãmosilor, un coridor larg situat la primul etaj, cuprindea peste o sutã de portrete ale domnitorilor din dinastia Wittelsbach; coridorul ducea la Galeria-grotã, loc preferat de scurte plimbãri în timpul balurilor de la curte si de relaxare printre fântânile sopotitoare, loggii de marmurã si fanteziste motive rococo, cu încrustatii de cochilii, ce acopereau peretii. Douãsprezece socluri de fier, înalte si aurite, înfãtisau armoariile dinastiei Wittelsbach; ele fuseserã turnate din tunurile capturate de la turci în timpul bãtãliei de la Navarino.

Aici, de la înãltimea tronului suflat cu argint, monarhul putea sã cuprindã cu privirea întregul anturaj, jubilând la contemplarea împlinirilor sale, pe deplin multumit cã avea sã lase în urmã o mostenire trainicã. Ma-ximilian Josef I a dãruit tãrii sale o Constitutie elaboratã înstabilind principiile democratice care trebuiau sã guverneze Bavaria de-a lungul anilor de domnie a Wittelsbachilor.

Fin prin botez al regelui francez Ludovic al XVI-lea, cel sortit nenorocirii, Ludwig era un om cu preocupãri artistice, înclinat spre reverie si cugetare, totusi devotat rolului sãu de suveran.

Energia sa în slujba îndatoririlor de monarh, chiar dacã lipsite de strãlucire, era inepuizabilã. Ludwig a comandat unor artisti sã picteze portretele celor mai atrãgãtoare doamne de riduri de ani curtea bavarezã, fapt devenit curând notoriu de la un capãt la celãlalt al Miinchen-ului. Tocmai aceastã preocupare stãruitoare pentru sarmul feminin a dus în cele taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană urmã la declinul regelui.

Când avea vârsta de saizeci de ani, privirile sale drãgãstoase s-au abãtut biologique recherche crema ochi unei irlandeze fascinante, cu treizeci si doi de ani mai tânãrã, cunoscutã în istorie sub numele de Lola Montez; dinastia Wittelsbach a fost aproape pe punctul de a-si pierde tronul ca urma-re a nesãbuintei lui romantice. Inchipuindu-se descendenta unei familii de nobili spanioli, a adoptat un nume de scenã în strãdania de a-si ascunde obârsia umilã.

Un profesor spaniol de dans a initiat-o în flamenco-ul popular andaluzian si, odatã deprinsã cu executia miscãrilor, a învãtat repede sã-si foloseascã farmecele pentru a-i vrãji pe britanicii care asistau la spectacolele ei. Prima sa aparitie publicã, la Her Majesty's Theatre de pe strada Haymarket din Londra, a provocat o mare debandadã. La fata locului se gãsea un anume Lord Ranleigh, care privea cu atentie în timp ce Lola dansa seducãtor pe scenã.

El o descoperise nu pe dãntuitoarea recenzii impecabile de ser anti-imbatranire, anuntatã misterios printr-un afis ca originarã din Spania, ci pe fosta sotie a unui camarad de arme dintr-un regiment indian. Ridicându-se de pe scaun, Ranleigh a început sã profereze injurii la adresa femeii rãmase perplexã, acuzând-o de înselãciune si imoralitate. Strigãtele lui de protest au fost curând amplificate si de ceilalti oameni din asistentã, iar Lola a pãrãsit în lacrimi scena, alungatã cu fluierãturi si ocãri.

Cariera artisticã fiindu-i cvasiruinatã, Lola a fugit din Anglia si s-a adãpostit pe continent. Dupã multe luni de zile, a gãsit în cele din urmã un impresar dispus sã-i mijloceascã o reprezentatie la Varsovia.

Greg King - Regele Nebun

Lola s-a bucurat de un succes nemaipomenit în capitala polonezã, pânã când a comis greseala de a respinge cu dispret avansurile amoroase ale viceregelui rus, printul Ivan Paskievici, detinãtor totodatã si al gradului de feldmaresal.

Drept rãzbunare, acesta a recurs la represalii, ordonând expulzarea dansatoarei; marele public a aflat despre incident si s-a mâniat într-atât de comportamentul ei încât mul- 30 nebun.

S-a stabilit în cele din urmã la Paris, crezând cu naivitate cã putea începe o viatã nouã, dar proasta faimã o precedase. Era incapabilã sã reziste numeroaselor tentatii ivite la tot pasul în capitala Frantei.

masca pentru riduri ochi

Fãtarnicã si profitând la maximum de înfãtisarea-i provocatoare, s-a avântat într-o serie de escapade sentimentale cu personalitãti de seamã ale vremii, inclusiv cu compozitorul Franz Liszt si cu scriitorul Alexandre Dumas. Bãrbatii erau înrobiti de frumoasa Lola Montez, luptându-se chiar în duel pentru a o cuceri, iar gazetele îi publicau numele sub titluri de senzatie, pe prima paginã, în procesul penal intentat unui bãrbat care-i ucisese amantul, într-un acces puternic de gelozie, Lola, coplesitã de jenã, fu obligatã sã depunã mãrturie, încã o datã, dansatoarea se vãzu nevoitã sã scape prin fugã de prãpãdul pe care-1 isca invariabil în juru-i.

Lola Montez a sosit la Miinchen într-un moment tensionat din punct de vedere politic, în venise la putere Partidul Iezuit, în frunte cu Karl von Abel, desemnat prim-ministru. Desi bavarezii erau în general profund taraba stabilă anti-îmbătrânire elvețiană, aceastã incursiune a sutanelor pe tãrâmul politicii 1-a nelinistit pe liberalul rege Ludwig.

Opozitia sa si a propriilor sustinãtori i-au adus curând ura neîmpãcatã a iezuitilor, care 1-au atacat violent pe suveran, a-doptând o atitudine combativã fatã de orientãrile sale politice, calificate drept anticatolice, acuzã zdrobitoare uttr-o tarã în rnare mãsurã mai loialã Romei. Guvernul lgzuit condus de Karl von Abel s-a apucat degrabã sã Producã o si mai mare sciziune în climatul politic: potri- 31 vit Constitutiei bavareze dinli se acorda egalitate deplinã tuturor grupurilor religioase, însã iezuitii au pus la cale un plan amplu de persecutare a protestantilor, asteptând un prilej favorabil de a-i discredita pe rege si pe ministrii sãi liberali din opozitie.