Cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire, Întrebări și interpelări


Edgard Thome Parasutati in infern Edgard Thome Parasutati in infern Less Read the publication Edgard Thome Parasutati in infern Curajul nu e, la urma urmelor, decât una din manifestările superioare ale bunului simţ. Georges Bernanos Prolog 7 decembrie. Ceaţa le estompează conturul, îndulcindu-le trăsăturile.

Sunt englezi şi francezi, viteji din cei adevăraţi, meritând pe deplin decoraţiile pe care le vor primi. Un soare blând aureşte cupola Invalizilor în clipa când generalul Legentilhomme, guvernator militar al Parisului, se pregăteşte să remită «Legiunea de Onoare» la paisprezece dintre aliaţii noştri britanici.

  • Спросил Ричард.
  • Alegerea naturala a fermierilor. Din
  • Может быть, из тебя бы вышел актер, много лучший, чем фермер.

Doi dintre ei sunt făcuţi comandori, doi ofiţeri, iar zece cavaleri, primind totodată şi «Crucea de Război». Apoi e rândul francezilor, care sunt făcuţi «Companioni ai Eliberării».

Ceremonie înălţătoare prin însăşi simplitatea ei şi prin meritul celor care iau parte la ea Gândurile mi-o iau razna, aşa cum mi se întâmplă ori de câte ori lucrurile nu mă amuză cine ştie ce. Agăţat de-a-binelea de panglică, trase în jos din răsputeri, în timp ce dublul ac de oţel, lung de vreo cinci centimetri, îmi străbate cu uşurinţă buzunarul tunicii şi pectoralul stâng. E ultima mea rană de război E şi rămasul bun pe care-l spun definitiv armatei, care m-a ţinut în rândurile ei şase ani, pe când eu n-aveam de gând să-i acord din viaţa mea decât termenul strict de un an şi jumătate.

  • В итоге в течение ближайших 36 часов ни один из членов семьи не оставлял большую комнату, разве что по физиологической необходимости.
  • Calaméo - Parasutati In Infern - Edgard Thome
  • Тебе не следовало вставать, - сказала Синий Доктор.

Dar venise războiul. Cei doi ani petrecuţi la seminar m-au convins însă uşor că argumentările teologice aveau să rămână pentru totdeauna străine de mine. Şi pentru că nici o activitate nu mă atrăgea în mod deosebit, am hotărât că cel mai urgent era să scap de armată. O unitate convenabilă se afla chiar în pragul casei mele, şi m-am angajat, anticipînd încorporarea, în Regimentul 8 de Zuavi. Promiscuitatea dormitorului comun imi era cu deosebire neplăcută, după viaţa tihnită, ce ne îmbogăţea lăuntric, dusă la seminar.

Se terminase cu discuţiile despre literatură, se terminase şi cursul de istoria artei în care Jacques Simon, meşter sticlar din Reims, ne învăţa să fim sensibili la frumuseţe, se terminase cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire argumentaţiile curtenitoare prin care refăceam lumea, se terminase cu partidele de şah şi de tenis. Trecusem fără nici un fel de tranziţie dintr-un univers confortabil, protejat, dacă nu chiar elegant, la o viaţă asemănătoare întrucâtva cu aceea a unui rândaş, într-un mediu cu bunăştiinţă vulgar, meschin, laş şi agresiv.

Nici vorbă nu putea fi să ies din armată, căreia ii fusesem închiriat pe doi ani, dar puteam, măcar, să scap de dormitorul comun, de mirosul, de slinul şi de vacarmul lui. Vroiam să fiu singur, să am o cameră a mea, să pot citi în voie. Ambiţia asta nu avea nimic deplasat : era de-ajuns să devii subofiţer.

Simplu, accesibil, la îndemână. Timp de şase luni, am urmat şcoala de subofiţeri de rezervă. Am ieşit primul dintr-un pluton care forma sergenţi destinaţi companiilor de mitraliori, şi bineînţeles, m-am pomenit vărsat într-o companie de recunoaştere.

Anunturi agricole

Aveam, în sfârşit, o cameră a mea, linişte, timp liber, numai că primul galon, ca şi primele mele responsabilităţi, m-au găsit la fel de nepregătit ca-n prima zi de încorporare. Îmi cunoşteam exact îndatoririle de subofiţer mitralior şi eram gata să le îndeplinesc cât mai bine. Eram în stare să demontez două tipuri de armă într-un timp record, cu ochii închişi : mitraliera Hotchkiss şi carabina de cavalerie erau o joacă pentru mine.

Eram apt să comand un pluton de mitraliori, să ajustez trageri indirecte şi antiaeriene, să reglez un tir de mortier. Pe când acum, după ce fusesem vărsat într-o companie de recunoaştere, nu dispuneam de nici o cunoştinţă utilă pentru noua mea ocupaţie : armamentul era altul, comenzile diferite ; după cum diferită era şi tactica.

Eram complet derutat şi, în consecinţă, lipsit cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire orice siguranţă ca să pot comanda. Crezusem că ajung la un liman devenind subofiţer, şi iată regatul multvisat se prefăcea în ţăndări. Îmi venea să plâng de ciudă, şi chiar am şi plâns. Lunile de cazarmă mă deformaseră, fără să-mi dau seama.

Nu eram decât un robot programat să răcnesc ordinele cuprinse în Regulament. Le ştiam pe cele de la mitraliori, dar n-aveam habar de cele de la recunoaştere.

Informasi Dokumen

Iată cauza pentru care mă simţeam incapabil de-a fi ascultat. Toate astea mi se par acum, după trecerea a patruzeci de ani, tare departe, cât se poate de triviale şi puerile, dar dovedesc îndeajuns în ce măsură cele ce se învăţau pe atunci în armată ne transformau în nişte maşinării rudimentare, pe care cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire mai mărunt accident, cea mai măruntă schimbare a rutinei le descumpăneau, scoţîndu-le din funcţiune.

După ce-am petrecut câteva săptămâni în noua mea companie, eram considerat un sergent normal. Furiile mele de timid compensau înfăţişarea de adolescent imberb, încât dădeam iluzia că am oarecare autoritate. Mă împrietenisem, cum era şi firesc, cu sergenţii care se pregăteau să intre la Şcoala militară de infanterie Saint-Maixent sau care proveneau din copii de trupă.

Insufleţiţi de viitoarea lor carieră, preocupările lor mi-i făceau mult mai apropiaţi decât pe bătrânii subofiţeri de carieră. Oamenii îmi dădeau ascultare, fără să mă văd nevoit sa strig, să ameninţ sau să pedepsesc. De la o zi la alta, îmi învăţam meşteşugul. Nu ştiam ce aveam să fac d upă terminarea stagiului, dar nu era o chestiune care să mă frământe, căci, pentru moment, îmi găsisem un echilibru acceptabil.

Cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire însă începuse să se vestească : proclamaţiile isterice ale lui Hitler, mobilizarea parţială, chemarea sub arme a rezerviştilor, acordul de la Munchen.

cea mai bună noapte anti-îmbătrânire

Izolaţi practic de lume în centrul de la Mourmelon, nu aveam decât o idee confuză despre evoluţia evenimentelor politice. Grupare de infanterişti pierduţi într-un neînţeles labirint de ordine, de contraordine, de marşuri şi contramarşuri, suportam cu pasivitate directive care se băteau cap în cap, preocupaţi numai şi numai de soluţionarea problemelor urgente : să-i hrănim pe oameni, să le oferim condiţii de dormit cât mai omeneşti posibile, să veghem la întreţinerea armelor şi la adunatul conştiincios al tuburilor goale de cartuşe.

Restul era treaba ofiţerilor. Îi vedeam foarte puţin, erau cantonaţi aparte Fie că erau de carieră, fie că erau rezervişti, formau un clan izolat, mai preocupaţi de propriul lor confort decât să încerce să ne cunoască şi să ne instruiască.

Cu timpul, am descoperit că nefericiţii de ei nu aveau, într-adevăr, ce să ne spună, căci de ştiut nu ştiau nimic, iar ideal n-aveau de nici un fel. Comandantul meu de companie, ofiţer provenit din trupă în războiul trecut, încornorat şi suferind de dispepsie, ar fi trebuit, neîndoielnic, să fie obiectul asistenţei unui psihiatru : ne pregăteam să pornim în manevre, iar el trecea în revistă materialul de cantonament. La asta te-ai gândit? Şi se îndepărtă, scuturat de nechezatul ce-i ţinea loc de râs, bătându-se cu cravaşa peste chipiu.

Pacient în România. Val de demisii și concedii medicale în rândul medicilor din cauza epuizării

Incapabil să citească corect o hartă şi respingând total ideea orientării după busolă, incapabil să redacteze sau să dea un ordin clar, era un tip de ofiţer destul de răspândit în regiment. În timpul acestei păci ciudate care nu putea duce decât la un război ciudat, am cunoscut şi alte specimene de-acelaşi calibru, ca, de pildă, acel comandant de batalion care cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire să-l pună la arest pe ofiţerul cu sportul : găsea intolerabil să fie atâta noroi în faţa porţilor de fotbal, iar responsabilului nici măcar să nu-i fi trecut prin minte să dea ordin să se cimenteze careul de unsprezece metri Declararea războiului ne-a găsit destul de puţin pregătiţi să ne acoperim de glorie.

Intr-un an şi jumătate, n-am avut niciodată ocazia să văd o grenadă adevărată şi încă şi mai puţin, bineînţeles, să învăţ cum s-o folosesc. Am început războiul împotriva Reichului lui Hitler printr-o lungă plimbare în camion care, după nesfârşite ocoluri, opriri, debarcări, îmbarcări, companie elvețiană de ceasuri anti-îmbătrânire şi contraordine confuze, ne-a dus Spectacolul matamorilor privilegiaţi de ieri care azi incercau sa se cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire cu plebea era mai curand întristator.

Cei trei camarazi preferaţi şi cu mine găseam cu cale să zâmbim : fuseserăm multă vreme cercetaşi şi dintotdeauna, consideram că cei aflaţi in subordinea noastră sunt tineri la fel ca noi, încredinţaţi responsabilităţii noastre imediate şi cărora nu le puteam niciodată pretinde nimic pe care să nu-l fi putut face noi înşine. Atitudinea noastră din timp de pace se prelungea cit se poate de firesc şi în timp de război. Doar nu era să ne prefacem dintr-o dată în demagogi.

Cred de altfel că e vorba de o legendă şi că nicicând vreun galonat n-a pierit de moartea asta. Batalionul meu a urcat spre culmile de la Hammelsberg, de unde se retrăgeau rezerviştii germani, nu în prea mare ordine, împroşcându-ne la întâmplare.

Zi fără mare emoţie ; nici morţi, nici răniţi, din câte-mi mai recenzii anti-imbatranire exclusive derm. Îmi tîram grupa de luptă după mine, fără să am o dată prilejul să ordon deschiderea focului. Corvezi de distribuire a hranei sub tirul intermitent al mortierelor, patrulări pline de circumspecţie, din care nu ne-am întors niciodată cu vreo umbră de prizonier, trişti vânători citadini cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire, neştiind nimic despre obiceiurile vânatului, n- am dat nici măcar de-o pană.

Comunicatele sforăitoare şi ploaia de decoraţii, citările trâmbiţate şi felicitările reciproce ale statelor majore nu schimbau cu nimic realitatea : în ceea ce priveşte războiul, eram la fel de netoţi ca şi-n clipa când instrucţia noastră militară se terminase.

Cât despre mine, care crescusem în inima pădurii din Ardeni, printre vânători, pândari şi braconieri, cu greu înţelegeam felul cum procedam. Când vânezi mistreţi, le iei urma, le descoperi bârlogul, îi înţărcui, îi încolţeşti şi-i răpui. N-aveam să izbutesc să fac astfel decât patru ani mai târziu, în fruntea tinerilor mei paraşutişti din Forţele Franţei Libere Iată ridicolele fraze trâmbiţate pe-atunci de piticul Paul Reynaud, care işi închipuia că e prim-ministru.

Stranie veghe, în care regimentul nostru îşi omora timpul săpând şanţuri antitanc prin părţile Mauberge-ului. Vinul fiert al soldatului Turneele teatrale pe front Colete cu ciorapi, mănuşi şi fulare de lână pentru viitorii eroi Eram vre o cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire mii de salahori nepricepuţi, îndeletnicindu-ne să facem prost nişte lucrări de terasament. Pe vremea aceea nu eram câtuşi de puţin insolent, şi nici prin minte nu mi-ar fi trecut să critic ceva.

Oare n-aveam un Stat-Major-General, care ştia el bine ce face? Oare Gamelin nu era un generalisim prestigios, după câte susţinea propaganda? Oare nu aveam atâtea divizii blindate, care trăgeau în obiective improvizate, aşteptând nerăbdătoare atacul din primăvară? Oare nu aveam cele mai bune avioane din lume, şi cele mai bune tancuri? Ce să mai vorbim de linia Maginot!

Ne duceam agale în fiece zi să răscolim câteva chintale de pământ îngheţat, iar seara ne afla învăluiţi în atmosfera călduţă de la popotă, jucând cărţi cei mai mulţi sau şah cei mai isteţi. Patrulări în pădurea Warndt Nu-mi închipuisem niciodată că războiul ar putea lua aspectul acelei lipse stupide de ocupaţie, cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire ne vom petrece luni întregi fără să facem nici o manevră, nici un exerciţiu, fără ca măcar un ofiţer să ne pregătească pentru viitoarele noastre lupte.

Bilanţul meu personal era departe de a ulei de camfor pentru riduri linişti : ştiam, teoretic, să comand o grupă de luptă ; se trăsese în mine şi-mi stăpânisem frica ; dar mă întrebam cu îngrijorare cum voi reacţiona în faţa unui baraj de artilerie, a unui atac de blindate ori a unui asalt de infanterie.

Nici un exerciţiu nu ne pregătise să înfruntam aceste încercări inevitabile. Ca să spun drept, nu mă simţeam la largul meu.

gel hidratant anti-imbatranire

Obişnuit cu vânătoarea în mjilocul pădurii, eram descumpănit văzând că nimănui nu-i pasă să pregateasca hăituiala. La 10 mai cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire pornit spre Belgia. Nu suntem oare, şi la urma urmei, aceiaşi francezi care am retraversat Marna, după ce o luaseră mai întâi la goană, ca să se cramponeze de Verdun şi să-i dea peste cap pe nemţi, în '?

Certitudinea asta e cam tot ce ne mai dă încredere. Lasă că vedem noi Şi-am văzut! Intâlnim coloane de refugiaţi belgieni, care ne strigă încurajări, autobuzele gonesc cu toată viteza, suntem daţi naibii. Câteva avioane mitraliază convoiul, panica şi teama pătrund o dată cu noi în şanţuri.

Ne întoarcem la autobuze ; după alarmă, întâlnim şi mai mulţi cai spintecaţi, cadavre de soldaţi sfârtecate, chesoane de artilerie în flăcări ; ne încrucişăm cu trupele belgiene care se retrag năuce, fără arme. Ăsta-i războiul Seara, ne oprim undeva pe lângă Temploux. R egimentul se desfăşoară, pe cât se pare, fără o ţintă bine precizată. O imagine grăitoare, nici vorbă. Dar unde ne sunt ţepii? Noaptea, tirurile antiaerienei ţes fără grabă o feerie de artificii, incendii izbucnesc în faţa şi în spatele nostru, un bombardier care trece la vreo câtiva kilometri face ca întregul regiment să plonjeze cu nasul în pământul jilav.

Ne instalăm şi noi, de bine de rău, înfruptîndu-ne doi câte doi dintr-o conservă de carne şi câte patru dintr-o pâine rotundă. Cea dintâi noapte glorioasă a unei campanii care, din înfrângeri în marşuri forţate, ne poartă în zigzaguri bezmetice, de corabie beată, la Charleroi, apoi la Mons, apoi Artileria germană ne împroaşcă după pofta inimii.

Avioanele Stukas ne pisează fără ca vreun avion de vânătoare aliat să le înfrunte. Regimentul, decimat, pătrunde în Lille.

lotiunea tonica

Se vorbeşte despre regrupare, de o linie fortificată ce ne va adăposti Mergem întruna, în dezordine, fără legături, fără a primi dispoziţii. La Péronne, se întrezăreşte o umbră de organizare.

Parlament Transparent

Ne îndreptăm spre sud, contraordin şi stânga- mprejur! Ce mai poate mărşălui se regrupează, pornim spre Dunkerque. În nici o clipă a acestei înspăimântătoare brambureli nu ne-am oprit ca să luptăm.

Nesfârşită şedinţă la Palat. Sub cuvânt că nu e Parlament, Patriarhul a făcut un lung expozeu al activităţii Guvernului din februarie şi până acum. A arătat toate lucrurile bune, dar mărunte, pe care le-au săvârşit, trecând peste lucrurile mari pe care nu le-au făcut, dar pe care ar fi putut să le facă. A răspuns Regele, printr-un călduros apel la uniune şi la muncă şi a schiţat apoi un întreg program pentru anul viitor. Au vorbit foarte frumos, şi Regele şi Patriarhul, şi dacă s-ar fi înfăptuit numai a zecea parte din câte a spus Patriarhul, şi dacă s-ar fi înfăptuit tot numai a zecea parte din câte a făgăduit Regele, ţara românească ar fî o ţară fericită.

N-am văzut nici un infanterist german, şi cu toate astea mai bine de-o treime din regiment a dispărut. Cei mai mulţi dintre ofiţeri sunt încă prezenţi.

Să însoţească trupa în pas de marş, la asta s-au priceput dintotdeauna. Să însoţească trupa când o ia la picior, treacă-meargă, dar aici se opreşte competenţa lor. Nimic nu i-a pregătit să prindă din zbor o situaţie de luptă, să cântărească într-o clipă forţele, starea de spirit şi intenţiile probabile ale adversarului, apoi să-l surprindă printr-o contralovitură imparabilă şi, profitînd de efectul surprizei, să sporească până la demenţă confuzia şi panica, încât să-l pună pe fugă.

Şi chiar de-ar fi ei înşişi în stare de una ca asta, propriilor lor soldaţi le-ar veni greu să le urmeze pilda. Aşa-zisul Înalt Comandament a pregătit războiul de ieri. Cu instrucţia pe care o primisem noi, puteam, în cel mai bunsă rezistăm în tranşee, dar in nici un caz să intervenim, să avem îndrăzneală, să acţionăm. Armata franceză mi se părea aidoma unui orăşean pântecos şi fleşcăit, strecurat într-o încăierare de stradă : îşi apără faţa, pântecul, se culcă la nevoie ca un animal înnebunit de spaimă, dar nici o clipă nu-i în stare să-şi vină în fire, să ţină piept, să răspundă la lovituri, să se impună în loc să suporte pasiv violenţa celuilalt Mărginirea impostorilor care se dadeau drept responsabilii noştri ne costă foarte scump.

Ei, însă, sunt departe. Ceea ce mai rămâne din regimentul lovit, abrutizat, îndobitocit, sleit, se prăbuşeşte ca un singur om pe nisipurile de la Bray-Dunes. Un fel de ordine se instaurează. Având marea la spate, nu ne rămâne altă alegere decât să stăm pe loc şi, poate, să încercăm în sfârşit să răspundem la lovituri.

Avioanele lor de vînătoare şi bombardierele pisează litoralul de la Ostende până la Dunkerque ; artileria ne decimează ; infanteria înaintează irezistibil, abia întârziată de tirul derizoriu al armelor noastre uşoare. Noi apărăm perimetrul plajelor, în timp ce englezii, în ordine, ajung la pontoanele improvizate, cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire la vasele lor, apoi în larg.

În cursul nopţii pătrundem în Dunkerque, iar zorii zilei de 4 iunie ne îngăduie să ne vedem cumpărare găsi rentă viageră elvețiană anti îmbătrânire cum suntem, turmă nimicită, sleită de oboseală şi înfrângeri, zăcând îndobitocită pe cheiurile portului. Gloriosul Regiment 8 Zuavi a isprăvit războiul.